Cristos este radical. Şi orice ucenic al lui Isus trebuie să fie radical. Radical vine din latinescul "radix, radicis" care înseamnă rădăcină. Radical nu în sensul politic al cuvântului. În politică radical înseamnă extremist, fanatic, fundamentalist. Paradoxal, partidele politice devin extremiste tocmai fiindcă nu au rădăcini în profunzime şi, rămânând la suprafaţă, se extind până la extreme, fie la dreapta, fie la stânga.
Isus este radical în sensul că merge la rădăcina păcatului şi vrea să o extirpeze. Crima se naşte în inima omului. Rădăcina e ura. Dacă din inimile oamenilor ar dispărea orice sentiment de ură, ar dispărea orice crimă în lume şi fiindcă crima se naşte în inima omului, Apostolul Ioan spune: "Cine urăşte pe fratele său este ucigaş".
Şi fiindcă Dumnezeu este iubire, iar Satana este ură, pentru acelaşi apostol Ioan, deosebirea dintre fiii lui Dumnezeu şi fiii Satanei este extrem de uşor de făcut: cei care iubesc îl au pe Dumnezeu de tată; cei care urăsc îl au pe Satana de tată. Comentând aceste cuvinte ale Sfântului Ioan, Sfântul Augustin scria: "Sola dilectio discernit filios Dei a filiis diaboli. Baptizentur omnes, signent se omnes signo crucis, intrent omnes ecclesiam, content omnes Alleluia, non discernuntur filii Dei et filii diaboli, nisi charitate".
(Numai iubirea îi deosebeşte pe fiii lui Dumnezeu de fiii diavolului. N-au decât să se boteze toţi, n-au decât să facă toţi semnul crucii, n-au decât să intre toţi în biserică, să cânte Aleluia, dar numai iubirea îi deosebeşte pe fiii lui Dumnezeu de fiii diavolului).
Aici este distincţia dintre Isus şi Satana ,,Isus ii iubea pe Marta, pe sora ei Maria şi pe Lazăr,,. Exprimându-se puţin diferit, acelaşi lucru îl spune Sfântul Grigore cel Mare: "Si Dei vocantur filii qui pacem faciunt, procul dubio Satanae sunt filii qui facem confundunt".
(Dacă făcătorii de pace fiii lui Dumnezeu se vor chema, fără îndoială, cei care distrug pacea fiii Satanei se vor chema).
Iubirea aceasta pe care o cere Isus nu ţine de sentiment, ci de voinţă. Sentimentele nu depind de noi. Când treci pe lângă o murdărie, nu eşti tu vinovat de mirosul urât care îţi loveşte nările. Şi nu poţi face ca murdăria să miroase a parfum. Singurul lucru pe care îl poţi face este să nu stai cu nasul deasupra murdăriei, ci să te îndepărtezi, să o ocoleşti. ,, Doamne, miroase dej, căci e mort de patru zile!,, La fel, când cineva te-a insultat, te-a brutalizat, te-a calomniat, ţi-a făcut un rău, o nedreptate, nu eşti responsabil şi nici vinovat de sentimentele care se nasc spontan în inima ta: durere, mâhnire, umilire, indispoziţie. ,,Marta i-a zis lui Isus: Doamne dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit!,, Acestea, fără voia ta, le poţi simţi zile, luni, ani, fără să le poţi uita. Şi sunt răni săpate în inimă care nu se închid decât în mormânt. ,,,, Mormântul ear o grotă, la intrarea căreia ear aşezată o piatră,,. A iubi înseamnă a nu mocni în inimă, a nu nutri în mod voit asemenea sentimente, a nu le lăsa să degenereze în sentimente de ură, de răzbunare. Legea naturii e aceasta: reacţia la insultă este mânia, ura, răzbunarea, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Împărăţia cerurilor se cucereşte prin violenţă. Isus ne cere violenţă asupra firii noastre omeneşti decăzute şi rebele: ,,Isus i-a răspuns fratele tău va invia!, Ştiu că va invia, la inviere la ziua de apoi! Eu sunt ănvierea şi viaţa, cine crede în mine, chiar dacă moare, va trăi! Şi oricine trăieşte şi crede ăn mine, nu va muri în veci. Crezi tu aceasta!!! Da Doamne, eu cred!,, Să nu urmăm pornirile naturale care cer răzbunare, ci să mergem împotriva lor; nu numai să nu ne răzbunăm, dar să facem bine celor care ne urăsc. E greu, e imposibil, e peste puterile omeneşti. Dar e posibil când intervine harul lui Dumnezeu. Împreună cu harul lui Dumnezeu sunt necesare însă eforturi îndelungate şi uneori eroice de stăpânire de sine: de stăpânire a nervozităţii, a mâniei, a dorinţei de răzbunare. ,,lui Isus i-au dat lacrimile!,,
Cel care se lasă stăpânit de ură, de mânie, de răzbunare, nu-i face atât rău celui pe care îl urăşte, cât mai ales sieşi îşi face rău. Scrie Sfântul Augustin: "Nici un duşman, oricât ar fi el de turbat, nu-ţi poate dăuna atât cât îţi dăunezi tu singur, dacă îl urăşti. El îţi poate distruge gospodăria de la ţară sau casa, îţi poate omorâ vitele, servitorul, servitoarea, fiica sau soţia, sau, cel mult, dacă poate, îţi ucide trupul, dar nu poate provoca sufletului tău paguba pe care i-o poţi provoca tu singur". Continuă Sfântul Augustin: "Dacă ai şti că în casa ta se află un şarpe sau o insectă otrăvitoare, oare nu ai depune toate strădaniile ca să izgoneşti din casa ta o asemenea insectă? Ura şi duşmănia nu sunt altceva decât şerpi şi scorpioni otrăvitori. Şi nu vrei să faci curat în inima ta, care este templul lui Dumnezeu?"
cap. al XIII-lea din Prima Scrisoare a Sfântului Pavel către Corinteni. De ai cunoaşte toate limbile pământului, dacă nu ai dragoste, nu eşti nimic. De ai avea toată ştiinţa şi toate doctoratele, şi toate gradele academice, şi toate titlurile bisericeşti şi lumeşti, dacă nu ai dragoste nu eşti nimic. Dar cum? Poţi să faci fapte de iubire, să dai pomană, şi să nu ai iubire? Da. E ceea ce explică genial în timpurile moderne teologul rus V. Soloviov, vorbind de Anticristul caritativ care face faptele carităţii, ale iubirii, dar nu are substanţa iubirii, adică pe Dumnezeu, care este iubire.
Şi dacă se merge cu asceza până acolo încât ţi-ai arde trupul de viu, dacă nu ai dragoste, nu eşti nimic. Fără dragoste eşti doar o aramă sunătoare, un chimval zăngănitor. Dumnezeu este iubire, Isus a zis: Eu sunt învierea şi viaţa, cine crede în mine chiar dacă moare va trăi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu