Şirul asemănărilor în parabole despre împărăţia lui Dumnezeu, se continuă şi astăzi.
Tema centrală nu poate să nu fie împărăţia Domnului. Fapt care minunează urechea auditoriului este imensurabila bucurie ce tratează acest subiect divin şi modul în care o face. Împărăţia însăşi este nelimitată în bogăţii şi comori ascunse, daruri minunate pentru cei care într-adevăr îl caută pe Dumnezeu, din tot sufletul lor.
Încă din cele mai vechi timpuri omul este însetat de Dumnezeu. Mărturie stă Sfânta Scriptură cu cărţile Sale Sfinte, căci altfel nu putem să le numim, dar şi toate profeţiile Vechiului Testament. Cunoştem existenţa Poporului ales de Dumnezeu, care cu drag ar fi rămas rob patimilor sale în Egipt, dar din adâncul inimii sale nutrea spre Dreptatea Divină, şi nu mai putea accepta subjugarea la care a fost supus. Astfel Decalogul, Legea Divină înscrisă pe Tablele de piatră, a reprezentat noul cod înscris nu numai cu litere pe piatră, ci şi cu sânge în inimile tuturora. Locul Sfânt în care se păstrau aceste legi era cortul, pe care Poporul ales îl muta din loc în loc pentru ca după găsirea pământului făgăduit, să-l aştepte pe cel promis, născut din neamul lui David.
Prima lectură citită din cartea Regilor, reprezintă rugăciunea lui Solomon, fiul lui David, către Dumnezeu. Fiul lui David avea să ducă la bun sfârşit planurile tatălui său de-a construi Templul sfânt şi de a conduce Poporul Sfânt cu înţelepciunea lui Dumnezeu. Toate acestea nu erau o misiune deloc uşoară pentru un tânăr, fără experienţă aşa ca Solomon. Darul pe care l-a primit de la tatăl său a fost frica de Dumnezeu şi credinţa în Dumnezeu. Iar aşa cum mărturiseşe şi Psalmistul „Ffrica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.” În legătura credinţei faţă de Dumenezeu, aşa cum mărturiseşte şi prima lectură, Regel Solomon aflat la încput de drum, cere toate acestea în rugăciune. Căci cum altfel ne putem adresa lui Dumnezeu, decât numai în rugăciune. Chiar dacă Dumnezue este perfecţiunea însăsi, lui Dumnezeu nu-i scriem scrisori ca lui Moş Crăciun, nici nu-L putem telefona, iar în nici-u caz nu putem intra cu El pe Skype, chiar dacă întreaga noastră tehnică ni s-ar părea atăt de avansată, iar pe Dumnezeu ni l-am închipui mult superior, sau mult inferior acestor mijloace limitate, material vorbind. Nu Dumnezeu prin intermediul rugăciunii se lasă găsit, prin intermediul umilinnţei, al smereniei şi nici-odată Dumnezeu nu caută să complice lucrurile. Omul este acela căruia îi devine ideal de viaţă acest ţel: mereu într-atât complică toate, ca în cele din urmă pentru a descurca ceea ce el singur nu mai reuşeşte a descurca, observă simplitatea lui Dumneezeu, şi-o imploră în genunchi, în rugăciune.
În aceasta constă mistreul lui Dumneezeu: Dumnezeu cunoaşte sfârşitul drumului nostru şi ţelul l-a care vom ajunge, dar celui care i-a dat această putere de decizie asupra tuturor acestor hotărâri este însăşi fiinţa liberă umană, ceea ce va suporta şi consecinţele tuturor acestor decizii-OMUL. Căci scrie Sf. Apostol Paul în Scrisoarea către Romani 8,28-30 Pe cei pe care i-a predestinat să aibă această asemănare
i-a şi chemat; pe cei pe care i-a chemat i-a şi îndreptăţit; pe cei pe care i-a îndreptăţit i-a şi condus la mărirea sa.
Nici Evanghelia de azi nu transmite un mesaj mai prejos decât aceste taine, mistere, în faţa cărora omul rămâne mut, ori surd aşa cum amintea Domnul Cristos în Duminica trecută, ori în Evanghelia de Joi: Cine are urechi să audă!”. Celui care are i se va mai da şi-i va prisosi,dar celui care nu are şi ceea ce are i se va lua.13 De aceea le vorbesc în parabole, pentru că, deşi văd, nu văd,pentru că, deşi aud, nu aud şi nu înţeleg.14 Astfel se împlineşte în ei profeţia lui Isaia care zice:«Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege;cu ochii veţi privi, dar nu veţi vedea.15 Acest popor şi-a împietrit inima, şi-a astupat urechile şi şi-a acoperit ochii, pentru ca ochii lor să nu vadă,urechile lor să nu audă şi inima lor să nu înţeleagă, ca nu cumva să se convertească şi eu să-i vindec».16 Dar fericiţi sunteţi voi,
căci ochii voştri văd şi urechile voastre aud.17 Căci vă spun adevărul:
mulţi profeţi şi drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi voi şi n-au văzut,
şi să audă ce auziţi voi şi n-au auzit.
Comoara căutată şi găsită în ogor,ca apoi să fie ascunsă doar pentru un anumit timp. Negustor ce caută mărgăritarul de mare preţ, va vinde tot ce are numai pentru a cumpăra din măinile celor care nu ştiu să preţuiască împărăţia lui Dumnezeu despre care vorbeşte Domnul. Pescarul iscusit care în truda sa ştie că trebuie să trudească mult pentru a rămâne cu peşte de calitate; acesta cunoaşte în mod deosebit care este diferenţa dintre peştii cei buni şi peştii cei răi.
Evanghelia de azi ne propune să deschidem ochii, dar mai ales inima în faţa misterelor lui Dumnezeu. Să descoperim valoarea inestimabilă a Impărăţiei Sale, şi truda perpetuă de a căuta adevărata comoară, care nu se confundă cu banii, puterea, succesul, renumele, cariera, munca, maşina luxoasă, casa frumoasă.etc. Evangelia de azi ne propune să căutăm mărgăritarul de mare preţ. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu; iar Cristos mustră pe cei care totuşi au găsit acest mărgăritar, de a nu-l da la porci, căci aceştia nu ştiu a preţui valoarea incontestabilă. Dorim a-I converti pe cei de lângă noi, a le dezpietri inima tare ca piatra! Să cădem în genunchi, în rugăciune , ca şi regale Solomon. Căci rugăciunea este cea mai mare putere de pe pământ. Evanghelia de azi ne învaţă ceea ce însăşi Cristos le-a încredinţat Apostolilor: “mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia! De azi Petre vei fi pescar de oameni!” Să nu ne mai consolăm cu idea că eu oricum sunt un peşte rău, ce oricum voi fi aruncat înapoi în mare. NU. Fraţi creştini! Nicidecum să nu confundăm pescarul cu ceea ce pescuieşte! Căci omul nu este peşte. Omul este creeat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, înzestrat cu voinţă liberă, raţiune trup muritor, şi suflet nemuritor. Aici este marele mister: mereu suntem chemaţi spre împărăşia lui Dumnezeu; decizia ultimă este a omului.
Să-I cerem azi, acum în rugăciune, nu cele materiale: comori şi nestemate, ci să-I cerem Tatălui Nostru din Ceruri, Dumnezeu, ca să vină împărăţia Sa, să ne primească în Împărăţia Sa. Să-I cerem ca să înţelegem adevărata valoare ce se află în cuvântul Său: Evanghelia, să-I cerem să auzim cu adevărat, iar auzind să credem, şi crezând să trăim, să înfăptuim ceea ce credem. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu