miercuri, 27 iulie 2011

predica de la Maria Radna, 26 iulie 2011, SF. IOACHIM ŞI ANA, PĂRINŢII SFINTEI FECIOARE MARIA

(6. Situaţia familiei în ziua de azi Ioan Paul al II-lea Familiaris consortio)

...Urmaşii lor, o frumoasă moştenire, datorită părinţilor lor...

Situaţia în care se află azi familia, prezintă diferite aspecte: pentru unii familia este mijlocul mântuirii pe care Cristos îl desăvârşeşte în lume, iar pentru alţii familia este locul de unde îl pot exclude definitiv pe Dumnezeu.

….faptele lor bune nu sunt date uitării….

Pe de o parte se constată necesitatea că trebuie să se dezvolte relaţii între familii pentru ajutor spiritual şi material reciproc, pentru catehizarea propriei familii şi pentru construirea unei societăţi mai drepte. Pe de altă parte, se observă semne de degradare a valorilor fundamentale: teorii şi practici greşite despre independenţa soţilor, unul faţă de altul; dubii grave faţă de raportulrile: părinţi şi copii; greutăţi concrete pe care familia le întâmpină în transmiterea valorilor; numărul crescând al divorţurilor, plaga avorturilor şi recurgerea crescândă la instaurarea unei adevărate mentalităţi anticoncepţionale.

….Popoarele vorbesc despre înţelepciunea lor,iar adunarea le aduce laudă….

La baza acestora stă adesea o idee coruptă a sensului şi experienţei libertăţii, concepută nu ca o realizare a planului lui Dumnezeu despre căsătorie şi familie, ci ca o afirmare, nu rareori împotriva altora, pentru slujirea bunăstarii egoiste.

Merită atenţia noastră familiile în care domneşte umilinţa, căci în familiile sărace Dumnezeu în mod deosebit alege pe cei cu inima curată, spre a făuri lucruri demne şi temeinice. Faptul că în ţările din lumea a treia, familiilor le lipsesc fie mijloacele fundamentale de viaţă, cum sunt hrana, munca, locuinţa, medicamentele sau chiar libertăţile cele mai elementare. În ţările mai bogate, în schimb, bunăstarea excesivă, paradoxal unită cu o oarecare îngrijorare şi nesiguranţă pentru viitor, toate acestea le iau soţilor generozitatea. În felul acesta viaţa este concepută nu ca o binecuvântare, ci ca un pericol de care omul trebuie să se apere. Situaţia istorică în care trăieşte familia se prezintă, deci, ca un amestec de lumini şi umbre.

….să-i lăudăm,pe cei care sunt strămoşii noştri.oameni vrednici; bunicii lui Cristos…

Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere. Acest proverb bătrânesc să ne întărească respectul faţă de ei. Educaţia în familie, alături de bunici, străbunici, pentru iubirea bazată pe credinţă, poate să ajute la dobândirea capacităţii de a auzi şi a vedea clar «semnele timpurilor», care sunt expresii istorice de netăgăduit ale realităţii familiei de azi.

În felul acesta vom şti să preţuim şi să lăudăm pe sfinţii noştri, iar istoria ne va învăţa spre un progres către mai bine; mai mult, vom învăţa că istoria nu este o luptă între libertăţi care se lovesc între ele, un conflict între două generaţii: între generaţia care-l iubeşte pe Dumnezeu, dar se dispreţuieşte pe sine şi între generaţia care se iubeşte pe sine însăşi, dar este împinsă până la dispreţul de Dumnezeu.

Protectoarea tuturor familiilor, Sfântă Fecioară Marie, Te rugăm azi la picioarele sanctuarului tău Sfânt de la Maria Radna, sanctuar la care ne-am adunat cu toţii, primeşte umila noastră rugăciune pentru sfinţirea tuturor Familiilor. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu