Ieri am participat credinciosi, preoti, copiii de la sf. Mir la marşul pentru viaţă. Într-unul dintre discursurile ce s-au ţinut acolo a fost subliniată Evanghelia în care Isus Cristos atrage atenţia asupra scandalului de orice fel. Despre gravitatea acestui păcat vorbeşte însuşi Cristos şi nu cred că există în Evanghelie cuvinte mai severe decât cele care se referă la scandal. Punând un copilaş în mijlocul ucenicilor, Isus le spune: "Pentru oricine va scandaliza (va face să păcătuiască) pe unul din aceşti micuţi, care cred în mine, ar fi mai bine să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării. Vai lumii, din cauza scandalurilor! Nu se poate să nu vină scandaluri, dar vai omului prin care vine scandalul!" (Mt 18, 6-7). Cuvântul ebraic folosit de Isus, care s-a tradus cu "vai", în româneşte nu spune nimic, sau aproape nimic. În ebraică exprimă ceva mult mai ameninţător. Mai bine tradus ar fi fost aşa: Blestemată să fie lumea din cauza scandalurilor, blestemat să fie omul prin care vine scandalul! Aţi reţinut expresia folosită de Catehism: "Cel care scandalizează se face ispititorul aproapelui său". Este o aluzie transparentă la reproşul şocant pe care Isus i l-a făcut lui Petru: "Pleacă de la mine, Satano! Tu eşti un scandal (o piatră de poticnire) pentru mine!" (Mt 16, 23). Lucrurile sunt clare: cine dă scandal, cine este prilej de păcat pentru altul, face munca, meseria Satanei. Căci meseria Satanei aceasta este: să-i smulgă lui Dumnezeu sufletele şi să le împingă la păcat, la pierzarea veşnică.
Evanghelia de azi prezintă numai aceste ocazii de scandal: Comunitatea celor din Samaria, Vizita ucenicilor şi a Domnului, care trec pe langă această comunitate, căci nu erau evrei, nu au mai păstrat poruncile lui Jahwe, căci şi femeia la un moment dat este derutată, şi îl întrebă Pe Cristos: totuşi unde ar trebui să se închine lumea, la care munte! Scandal este femeia samariteancă pentru cei din oraşul său, căci după obiceiul locului toate femeile mergeu la fântână dis de dimineaţă, după apă , însă ea nu. Evanghelia ne spune că întâmplarea se petrece la prânz. Dealtfel femeia samariteană avea şi motiv de ce nu se arăta dis de dimineaţă cu celelatlte femei, conform tradiţiei comunităţii: avea cinci bărbaţi, şi nici actualul nu este bărbatul ei. Scandal este Cristos pentru fiecare, căci însăşi Domnul a mărturisit-o: nu am venit să aduc pacea în lume, ci focul. Este acel foc de spre care vorbeşte, nu vă veţi închina nici acelui munte, nici la acest munte, ci vă veţi închina în Duh şi adevăr. Scandal, şi nebunie este Cristos şi crucea Sa, căci El stă de vorbă cu femeia păcătoasă, lucru intrezis de evrei.
În al doilea rând, Catehismul atrage atenţia asupra gravităţii deosebite pe care o are scandalul atunci când îl dau cei care deţin o anumită autoritate sau o anumită funcţie: "Scandalul dobândeşte o gravitate deosebită datorită autorităţii celor care îl cauzează... Scandalul este grav atunci când vine din partea celor care, prin natura sau funcţia lor, sunt obligaţi să-i înveţe şi să-i educe pe alţii. Isus le reproşează acest păcat cărturarilor şi fariseilor: îi compară cu nişte lupi deghizaţi în miei" (nr. 2285). În continuare, Catehismul îi aminteşte expres pe profesorii care dau scandal elevilor.
Dacă un muncitor pe şantier înjură sau vorbeşte murdar, lucrul acesta nu impresionează pe nimeni; dar când un seminarist sau un preot înjură sau vorbeşte murdar, e grav. Chiar dacă pe buzele altora aceste lucruri pot fi păcate uşoare, pe buzele seminaristului sau ale preotului ele devin grave. Ştim Isus nu era preot. Nu în sensul ebraic, al Templului din Ierusalim. Chiar unul din motivele pentru care era judecat de evrei era că învăţa ca şi unul care are putere, ca şi Marele Preot. Dar însăşi evreii l-au desemnat Mare preot, cu jertfa supremă, în frunte cu Pilat, Caiafa, şi Irod răstignindu-l pe lemnul crucii cere este scandal, şi azi pentru cei care în Europa cu greu au acceptat prezenţa acestui simbol liturgic, iar Isus est mielul de Paşti jertfit pe acest lemn al crucii, Jertfa Supremă şi însăşi preotul Suprem care se jertfeşte.
Fără îndoială că gravitatea supremă păcatul scandalului o cunoaşte la preoţi. Veţi zice: nu suntem preoţi, nu ne interesează. Ba vă interesează. Preoţii decăzuţi, beţivi, destrăbălaţi, hoţi, vânzători de fraţi, deci care dau scandal, provin întotdeauna din seminarişti fără conştiinţă, fără morală, care intră în preoţie în mod necinstit, pe uşa din dos. E deosebit de grav scandalul dat oamenilor de către preoţi, căci ei sunt lumina lumii şi sarea pământului şi fără lumină, fără sare, fără conservant, lumea zace în întuneric şi se corupe. "Causa ruinae populi sunt sacerdotos mali", scrie Sfântul Grigore cel Mare. (Cauza prăbuşirii poporului sunt preoţii răi). "Când voi vedeţi un copac că se veştejeşte şi că frunzele se îngălbenesc, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, voi vă daţi seama că acel copac are o boală la rădăcini; la fel, când veţi vedea un popor dezordonat, vă veţi da seama, fără îndoială, că preoţii care îl cârmuiesc sunt corupţi". Sacerdos alter Christus: preotul îl întruchipează, îl personifică pe Cristos, el trebuie să arate lumii chipul lui Cristos. Or, un preot care dă scandal, ce chip al lui Cristos prezintă lumii? Un Cristos beţiv? Un Cristos cu ţigările cele mai scumpe în gură? Un Cristos care îşi trădează fraţii şi vinde Biserica? Un preot scandalos îşi trădează misiunea sa care este aceea de a salva şi nu de a pierde sufletele. Într-un cimitir din Franţa, pe mormântul unui medic se află această inscripţie curioasă: "Ci gît par qui tant d'autres gisent" (Aici zace unul care i-a făcut pe foarte mulţi să zacă, adică aici zace unul care, în loc să salveze vieţi omeneşti, a ucis). Ce s-ar putea scrie pe mormântul celor chemaţi să salveze sufletele care, în loc să le salveze, prin viaţa lor scandaloasă, le împinge la osândă?
Dacă scandalul unui laic intră în mormânt odată cu el, scandalul clerului supravieţuieşte după multe generaţii. Găseşti parohii unde după multe generaţii lumea spune: a fost odată la noi un preot care era aşa şi aşa. Scandalul se transmite verbal din generaţie în generaţie. "Cercetând istoria veche, scrie Sfântul Ieronim, (şi, când scria el, istoria Bisericii nu avea mai mult de patru sute de ani) am găsit că cei care au sfâşiat Biserica şi au împins popoarele la rătăcire nu au fost alţii decât cei care au fost orânduiţi de Dumnezeu ca preoţi". Şi ce a constatat el, s-a petrecut în continuare în Biserică. Toţi făuritorii de erezii şi de schisme au fost preoţi, călugări, episcopi, patriarhi: Arius, Macedoniu, Nestoriu, Foţie, Pelagiu, Eutiches, Luther, Zwingli, Calvin. Iar urmările scandalului lor, ereziile, dezbinările, sub o formă sau alta, continuă şi azi şi vor continua până la sfârşitul lumii, când, spune Mântuitorul: "Fiul omului va trimite pe îngerii săi şi ei vor smulge din Împărăţia lui toate scandalurile şi pe cei care săvârşesc fărădelegea" (Mt 13, 41).
În sfârşit, spune Catehismul, cel care se face vinovat de scandal este răspunzător de răul pe care l-a favorizat direct sau indirect şi, ca atare, este obligat să-l repare, să-l îndrepte (cf. nr. 2287). Cum? E foarte greu. De unde vorba lui Isus cu piatra de moară legată de gât. Pocăinţa este singurul remediu. Aşa cum a înţeles-o Sfânta Pelagia, cunoscută de toată lumea pentru viaţa sa destrăbălată. Într-o seară intră la ea un tânăr cu gânduri păcătoase. Cum trece pragul casei, tânărul cade dintr-odată mort. Consternată, Pelagia se converteşte, face o spovadă generală şi fuge în pustiu. Îşi face o chilie şi îşi bate pieptul cerând iertare lui Dumnezeu: "Pelagia un suflet arde în iad din cauza ta".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu