Fericiţi sunt cei care păzesc poruncile lui si-l caută din toată inima.
Dă-mi înţelepciune să păzesc Legea tasi s-o împlinesc din toată inima. (Ps 118,1)
Duminica creştină e ziua eliberării, sărbătoarea libertăţii. E memorialul unei duble eliberări. Exod 20,8-11: "Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca să o sfinţeşti... Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o". Aici ziua Domnului e legată de lucrarea creaţiei pe care a înfăptuit-o Dumnezeu.
În ziua a şasea Dumnezeu l-a făcut pe om, numit regele creaţiei. Dar cu asta creaţia nu s-a încheiat. Dumnezeu a pus în mâinile omului creaţia începută, pentru ca acesta s-o continue şi să o ducă la desăvârşire. Dumnezeu s-a arătat a fi o fiinţă liberă întrerupându-şi munca în a şaptea zi. Omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, adică fiinţă liberă. Întrerupându-şi lucrul, după şase zile, el face dovada libertăţii sale, arată că nu e sclavul muncii şi al câştigului.
Omul a fost făcut în ziua a şasea. Numărul şase în mistica iudaică e simbolul imperfecţiunii. Deşi rege al creaţiei, omul trebuie să recunoască faptul că nu este stăpânul, ci administratorul lumii create. Numărul şapte e simbolul perfecţiunii. Închinând ziua a şaptea lui Dumnezeu, întrerupându-şi munca şi aducând cult lui Dumnezeu în această zi, omul îşi ajunge plenitudinea, recunoscându-l pe Dumnezeu ca Stăpân şi Creator, şi participând cu anticipaţie la comuniunea cu Dumnezeu rezervată la sfârşitul vieţii celor care intră în odihna veşnică. Munca făcută şapte zile-din şapte, e o activitate care nu se raportează la Dumnezeu, prin urmare, inutilă, şi viaţa e un faliment: "Nebunule, chiar în noaptea aceasta voi cere de la tine sufletul, şi tot ce-ai adunat cui va folosi?"
În creştinism, practica adunării liturgice, duminica, datează din vremea apostolilor. Apostolul Pavel duminica celebrează Euharistia pentru comunitatea adunată la Troada. Scrisoarea către Evrei avertizează: "Nu părăsiţi adunarea, aşa cum au unii obiceiul, ci încurajaţi-vă unii pe alţii" (10,25). Didascalia Apostolorum în secolul al treilea considera că a lipsi din neglijenţă de la adunarea duminicală înseamnă a mutila trupul lui Cristos care este Biserica: "Dispune şi convinge poporul... să fie fidel în a se întruni, pentru ca nimeni să nu împuţineze Biserica, lipsind, şi să nu lipsească Trupul lui Cristos de un mădular... Nu vă dispreţuiţi, aşadar, pe voi înşivă, şi nu-l mutilaţi pe Mântuitorul de mădularele sale. Nu-i sfâşiaţi şi nu-i împrăştiaţi trupul".
Sfântul Leon cel Mare sublinia caracterul trinitar al duminicii ca memorial al creaţiei Tatălui, al Învierii Fiului, al coborârii Duhului Sfânt: "Când Tatăl a început lucrarea creaţiei era duminică. Când Cristos a înviat învingând moartea şi începând o viaţă nouă era duminică. Iar când Duhul Sfânt a coborât asupra apostolilor era tot într-o duminică". Adunarea creştinilor duminica începe chiar din ziua de Paşti şi de Rusalii. Când Tatăl îşi începe creaţia nu poate fi vorba de vreo adunare, fiindcă oamenii nu existau încă. În schimb, Fiul Înviat apare duminica şi Duhul Sfânt coboară asupra ucenicilor pe când aceştia erau adunaţi în Cenacol.
În mai multe meditaţii v-am arătat că duminica este ziua bucuriei. Adunarea duminicală nu este altceva decât o manifestare a bucuriei. Dacă universul a început printr-o explozie enormă, a doua creaţie, Învierea lui Cristos, a fost tot o explozie care s-a repetat în ziua de Rusalii. Această explozie a făcut să se cutremure casa în care se aflau ucenicii. O explozie de bucurie, bucuria Învierii pe care apostolii, acuzaţi de euforie alcoolică în ziua de Rusalii, au pornit să o ducă în lumea întreagă.
"Celebrarea duminicală a zilei şi a euharistiei Domnului este în centrul vieţii Bisericii" - scrie Catehismul Bisericii Catolice. Şi în continuare: "De aceea credincioşii sunt obligaţi să participe la liturghie în sărbătorile de poruncă... Cei care cu bună ştiinţă încalcă această obligaţie comit un păcat grav" (2180-2181). «Să ţii jurământul făcut Domnului» Eu însă vă spun: să nu vă juraţi deloc.Când spunţi «da» să fie «da», când spuneţi «nu» să fie «nu». Tot ce este în plus vine de la Cel Rău. (cf. Mt 11,25)
Ce durere pentru acele familii creştine care în ciuda promisiunilor făcute lui Dumnezeu, ca părinţi nu respectă acest angajament, dar nici nu dau educaţia creştină de cuviinţă propriilor copii. Este foarte dificil de a presupune respectarea unui angajament, acolo unde nu au modele vii de viaţă în familie. Este foarte dificil a găsi exemple autentice de familii creştine, când Mass-media răstalmăceşte sensurile profund mistice ale Sfintelor Sacramente prin mesaje false şi neadevărate: spovada pe telefon, ziua îndragostiţilor...Toate ocazie debatjocură, şi de concubinje notorii şi publice. Cum putem fi atât de naivi?! ...cine se uită la femeie, dorind-o, a si săvârsit adulterul cu ea în inima lui. (cf. Mt 11,25) Ce fel de familie creştină suntem?! Dacă pe noi nu ne deranjează, de ce rămânem muţi?! Spune Domnul nostru Isus Cristos: Cine nu-i cu mine, e împotriva mea! (mace)
Dacă vrei, poţi să păzesti poruncile, de tine depinde să rămâi credincios.Domnul a pus în faţa ta apa si focul: întinde mâna spre care doresti. Viaţa simoartea, binele si răul, sunt puse în faţa oamenilor; El n-a poruncit nimănui să fie nelegiuit, n-a permis nimănui să păcătuiască. Ben Sirah (15,16-21)
Să încercăm să facem din ziua Domnului o zi a bucuriei şi a libertăţii, în care să devenim conştienţi de formele de sclavie care ne oprimă şi să sfărâmăm toate lanţurile sclaviei care ne ţin legaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu