Mare imi este bucuria, caci azi Evanghelia poarta mesajul pe care l-am ales pentru ziua sfintirii mele intru preotie: Voi sunteti lumina lumii (Mt 5,14). Ne oprim o clipă asupra cuvintelor Papei Paul al VI-lea din documentul exortaţiei sale apostolice Evangelii Nuntiandi: lumea de astăzi nu are nevoie de evanghelişti trişti şi descurajaţi, ci de vestitori ai Evangheliei din viaţa cărora să iradieze entuziasmul. Trăim în aceşti ani de după tele-revoluţie o situaţie extrem de periculoasă care ameninţă să ucidă entuziasmul mai ales la cei chemaţi să fie martori calificaţi ai Învierii şi ai bucuriei în lume. Înainte, pe vremea prigoanelor comuniste, când preoţii şi episcopii sufereau şi mureau prin puşcării, domnea entuziasmul, speranţa, bucuria. Acum, de când cu libertatea, începe să se instaleze un climat de demoralizare fatalistă, de capitulare neputincioasă în faţa răului.
Fatalismul acesta ne poate ucide orice entuziasm, orice speranţă, orice bucurie, orice succes, orice şansă, poate să facă din noi apărătorii unei cauze pierdute, căci a porni la război fără să fii sigur că vei câştiga războiul, ci cu convingerea că îl pierzi, înseamnă să pierzi sigur războiul. Pe vremea lui Isus, lumea nu era mai bună şi mai dispusă să-i primească mesajul; nici pe vremea Sfântului Pavel ironizat în Areopagul din Atena când a început să vorbească despre învierea morţilor.
Oameni care locuiesc pământul...peste 90% sunt cei, care acceptă lumea aşa cum este, se acomodează, se instalează bine, acceptă totul, înghit totul, fără nici o ambiţie, mergând pe drumurile bătătorite, făcând o muncă pe care nu o iubesc, dar n-au încotro. Îşi omoară timpul şi plictiseala cu tot felul de ocupaţii şi distracţii meschine: compiuter, televizor, sport, ţigară, băutură şi mâncare bună, lucruri mărunte care le dau totuşi acestora impresia că trăiesc. De fapt, nu trăiesc, ci vegetează şi împing plictiseala de pe o zi pe alta. A doua categorie: cei care în tinereţe au avut idealuri, au luptat, dar la un moment dat au capitulat, s-au demoralizat zicând: nu e nimic de făcut, lumea îşi are mersul ei. Şi s-au refugiat într-o lume a lor, iluzorie, în care îşi rumegă amărăciunea, tristeţea şi neputinţa. Categoria puţin numeroasă, a acelora care luptă cu entuziasm, cu curaj, cred în victorie. În ciuda tuturor împotrivirilor şi eşecurilor aparente, merg împotriva curentului fără teamă. Unii îi consideră nebuni, alţii sfinţi, iar ei au o singură tristeţe şi un singur regret: că nu sunt nici destul de nebuni, nici destul de sfinţi. Ei sunt cei care ţin aprinsă în lume flacăra speranţei şi a bucuriei. Vai de ucenicii lui Isus care ar accepta să se instaleze în una din primele două categorii, să se resemneze să trăiască sau să vegeteze o viaţă inutilă, parazitară, tristă, pesimistă; lipsită de bucurie şi entuziasm!
Iată îndemnul pe care îl adresez fiecăruia dintre voi: Nu cădea în utopie; fii realist. Tu nu eşti chemat să smulgi toată neghina din lume, nici să culegi roadele. Lucrul acesta îl vor face îngerii lui Dumnezeu la sfârşitul lumii. Tu eşti chemat să semeni cu hărnicie Cuvântul lui Dumnezeu, să răspândeşti în lume Vestea cea bună. Atât. Nu condamna, nu te lamenta, nu pretinde să schimbi tu faţa pământului, ci urmează entuziasmul realist al Sfintei Tereza cea Mare care spunea: "Am hotărât să fac puţinul pe care-l pot face şi care stă în puterea mea să-l fac, adică să urmez sfaturile evanghelice în modul cel mai perfect posibil şi ca puţinele persoane care sunt aici să facă acelaşi lucru".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu