Lecturile Duminicii a doua din Postul Mare simpatizează persoanele de vârsta a treia. Abraham, din prima lectură, este un om în vârstă, ce are încredere deplină în promisiunea Domnului. Evanghelia ni-L prezintă pe Cristos pe mutele Tabor, alături de Moise, bătrânul profet care a mijlocit poporului Ales Tablele Legii, iar Ilie este Proorocul, ce reprezintă întregii profeţi a Vechiului Testament. În lectura a doua putem observa cum Sf. Paul încurajează pe ucenicul său Timotei, în a îndura acele suferinţe datorate vestirii Evangheliei.
Biserica, prin glasul magisteriului, a lansat în timpurile noastre o expresie pe care o auzim la tot pasul. Este expresia "cultura morţii". Moarte, crime au existat întotdeauna în lume, începând cu crima lui Cain, după izgonirea din paradisul pământesc, dar moarte, crimă cultivată, încă nu s-a pomenit până acum. Cultura morţii a ajuns cultura dominantă a lumii, sprijinită fiind de marile finanţe internaţionale, promovată fiind de mari somităţi ale ştiinţei, printre care laureaţi ai premiului Nobel, instituţionalizată, globalizată, internaţionalizată fiind această cultură a morţii de O.N.U. şi organismele sale, cu complicitatea unor reţele ale morţii care lucrează la nivel planetar. Dacă aveţi curiozitatea şi posibilitatea, interesaţi-vă ce s-a dezbătut la ultimele conferinţe.
Este un singur glas care strigă mereu, se pare că în pustiu, în favoarea unei culturi a vieţii: e glasul Sfântului Părinte Papa. Spunea Sfântu Părinte - pentru a câta oară? -, adresându-se tinerilor din Lombardia la 20 iunie 1992: "Prietenii mei preaiubiţi, nu vă fie teamă să apăraţi viaţa, viaţa în totalitatea ei. De la germen până la apusul ei... Trebuie să spuneţi şi să strigaţi că viaţa este un dar minunat al lui Dumnezeu şi că nimeni nu este stăpânul ei, că avortul şi eutanasia sunt crime îngrozitoare împotriva demnităţii omului".
Cât respect are Cristos faţă de bătrâni! Moise şi Ilie. Legea şi Profeţii. Este un semnal de alarmă pe care îl trage: să ne întrebăm şi noi ce respect avem de bătrânii noştri, care cu preţul vieţii lor au păstrat Poruncile , decalogul transmis de Moise, şi cu ce preţ am primit credinţa, după lungi ani de communism, doar pentru faptul că, bătrânii noştri mai aveau speranţa în profeţiile Sfintei Scriptuuri! Atentat împotriva vieţii e sinuciderea, atentat împotriva vieţii este eutanasia, adică uciderea bătrânilor, a handicapaţilor, a incurabililor, a muribunzilor. Reîntoarcere la barbarie. La un popor barbar din antichitate era următorul criteriu de selecţie pentru eutanasie: bătrânii erau urcaţi în copac şi se scutura copacul. Cine se putea ţine de creangă, mai trăia, cine cădea, era ucis. Legalizarea eutanasiei s-a făcut prima dată în California, apoi în Danemarca, Olanda, Australia şi problema e în dezbatere în Italia, Franţa şi Anglia. Dar mult mai practicată este eutanasia nelegalizată. Când un guvern nu alocă fonduri suficiente pentru sănătate, când nu sunt medicamente, nu sunt condiţii minime de îngrijire în spitale, ce altceva este decât eutanasie în masă?
Atentate împotriva vieţii sunt războaiele, răpirea şi luarea de ostateci, terorismul, tortura, amputările, mutilările, sterilizările. Sunt apoi atentatele indirecte împotriva vieţii. Numai Dumnezeu ştie câţi producători şi negustori de armament, de droguri, de alcool, de ţigări se vor trezi la judecata de pe urmă în rândurile criminalilor! Sfântul Paul îl încurajează pe Timotei, în faţa tuturor acestor atrocitaţi, cerându-i să participe cu curaj la suferinţele celor prigoniţi pentru credinţă!
Crima, sub orice formă s-ar comite, este unul din păcatele care strigă răzbunare la cer. "Voi cere socoteală pentru sângele fiecăruia dintre voi". Sigur, bunătatea lui Dumnezeu e nesfârşită, dar cumplită e moartea celui care i-a luat omului darul cel mai de preţ pe care l-a primit de la Dumnezeu: viaţa. Orice rău, orice pagubă i-ai făcut altuia poţi repara, poţi restitui, poţi despăgubi. Dar dacă i-ai luat altuia viaţa, n-o mai poţi restitui. Nu mai poţi despăgubi cu nimic, fiindcă o viaţă valorează mai mult decât universul întreg. Stalin a fost unul din marii călăi ai omenirii.
Nu încape îndoială că cel care inspiră şi răspândeşte în lume cultura urii şi a morţii este Satana, cel pe care Isus îl numeşte ucigaş de la început, duşmanul Dumnezeului iubirii şi al vieţii. Ţinta urii lui distrugătoare sunt, în primul rând, copiii nevinovaţi, căci chipul lui Dumnezeu apare în copii frumos şi neîntinat. Toţi creştinii care n-au dezertat din tabăra lui Cristos şi nu au trecut în tabăra Satanei sunt chemaţi să lupte pentru instaurarea în lume a culturii iubirii şi a păcii. "E nevoie, în primul rând, cum ne învaţă Noul Catehism, de rugăciune şi pentru victime şi pentru călăi". Cristos Domnul ne învaţă că el însuşi s-a pregătit cu rugăciune multă pentru Patimile Sale. Ce altceva credem că reprezintă revelarea de lumină de pe muntele Tabor? O dupămasă de pribegie sau de pierdere de timp? Nu, deloc! I-a luat cu dânsul pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan pentru a se ruga, în linişte. Pentru ca pe cruce fiind răstignit, să îi poată ierta pe proprii săi călăi: Doamne iartă-i căci nu ştiu ce fac!
Dar sunt şi alte crime care nu sunt considerate crime şi ucigaşii nici nu au măcar sentimentul culpabilităţii fiindcă nu văd victimele scăldate în sânge. Oare statele bogate care alocă sume uriaşe pentru a trimite nave spaţiale pe lună şi pe Marte, societăţile bogate care aruncă mâncarea în mare pentru a nu scădea preţul alimentelor, bogaţii, care cheltuie enorm pentru întreţinerea câinilor şi a pisicilor, în timp ce milioane de copii mor anual în lume de foame, în timp ce milioane de oameni mor după o agonie lentă, îndelungată şi dureroasă din cauza sărăciei, mizeriei, a subnutriţiei, a lipsei de medicamente, se pot disculpa? Acestea, indirect, oare nu sunt tot crime? Nu sunt atentate la viaţa umană?
E cazul să ne examinăm şi noi conştiinţa: când am contemplat ultima oară faţa luminoasă a lui Cristos! Când l-am însoţit la rugăciune! Când am stat de veghe! Când am fost pe Drumul Calvarului, chiar dacă este post, şi este devoţiunea în Bisericile Noastre; Calea Crucii! Sau mă resemnez că voi sta doar la Paştile iudeilor, în faţa crucii, alături de călăi, cerându-i să se dea jos de pe cruce- dacă este Dumnezeu! Voi aştepta până atunci, ca Domnul să se roage pentru călăii săi: Doamne iartă-i căci nu ştiu ce fac!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu