Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine. Să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.
Un sociolog francez, (Jean Stoetzel), arata ordinea priorităţii în ceea ce priveşte poruncile Decalogului. Pentru cei mai mulţi europeni, primele trei porunci nu contează nimic sau aproape nimic. Sunt luate în considerare ultimele şapte. În ordine: pe primul loc se situează porunca a cincea: Să nu ucizi; exclus fiind avortul care nu intră în nici o poruncă. Pe locul doi, porunca a şaptea: Să nu furi. Pe locul trei, porunca a patra: Să-ţi respecţi părinţii. Pe următorul loc porunca a opta: Să nu mărturiseşti strâmb. Apoi a zecea: Să nu doreşti lucrurile aproapelui. Pe ultimele locuri poruncile a şasea şi a noua: Să nu faci fapte necurate; Să nu doreşti femeia aproapelui tău. (“ Nu va plangeti fratilor…lauti pilda de la profeti!”-Iac. 5,10)
"Într-o bună zi lui Dumnezeu i s-a făcut silă de oameni. A hotărât să se ascundă pentru puţin timp. I-a chemat pe toţi sfetnicii săi şi i-a întrebat: «Unde trebuie să mă ascund? Care e locul cel mai potrivit?» «Pe piscul celui mai înalt munte sau în adâncul mării, acolo nimeni nu te va găsi», Atunci Dumnezeu s-a îndreptat către îngerul său cel mai inteligent şi l-a întrebat: «Tu ce mă sfătuieşti? Unde să mă ascund?» Îngerul inteligent i-a răspuns zâmbind: «Ascunde-te în inima omului! E singurul loc unde oamenii nu merg!»" (Anthony de Mello). (“Priviti la agricultor: el spera sa adune rodul pretios al pamantului, asteptand cu rabdare ploaia”-Iac 5, 8).
La Conciliul I din Vatican s-a definit: "Dumnezeu, începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor poate fi cunoscut în mod sigur cu lumina naturală a minţii omeneşti prin intermediul lucrurilor create" (Ses. III, cap. 2).
Şi atunci cum se explică ateismul? De fapt, în general, nu e vorba de un ateism în adevăratul înţeles al cuvântului. Nu e vorba de un act al minţii, ci de un act al voinţei umane, prin care Dumnezeu este refuzat: Doamne, tu exişti, dar nu am nevoie de tine. Fotbalul, cumparaturile, gatitul, si mancatul este mai important...Iată rugăciunea ateului.
Ateismul este de fapt idolatrie. Omul se auto-idolatrizează luând locul lui Dumnezeu. Păcat luciferic pe care modernii îl numesc umanism ateu despre care Conciliul vorbeşte astfel: "omul îşi este sieşi scop, se declară singurul făuritor şi creator al propriei istorii" (GS 20).
Pe Dumnezeu îl descoperim cu mintea noastră: dar aceasta e filosofie şi nu credinţă. Credinţa apare atunci când îl acceptăm pe Dumnezeul revelat nouă în Cristos. (“Tu esti cel care trebuie sa vina, sau sa asteptam pe altul? Intreaba ucenicii lui Ioan ”Mt 11, 3) Un mare număr de atei nu-l resping pe Dumnezeul adevărat, ci un idol, adică pe dumnezeul imaginat şi făurit de mintea lor, după chipul şi asemănarea lor.
Ori, Dumnezeul adevărat, descoperit de Cristos este, (cum se exprimă D. Bonhoeffer) un "Dumnezeu care se lasă izgonit din lume, pe cruce, un Dumnezeu neputincios şi slab în lume – care aşa şi numai aşa rămâne cu noi şi ne ajută... Aici se află diferenţa hotărâtoare faţă de toate celelalte religii ale lumii. Simţul religios al omului îl împinge, la nevoie, către puterea lui Dumnezeu în lume, (Dumnezeu este Deus ex machina). Sfanta Scriptura îi împinge pe oameni către neputinţa şi suferinţa lui Dumnezeu: numai un Dumnezeu care suferă ne poate veni în ajutor".
Sfântul Augustin ne descrie cum Dumnezeu l-a eliberat de idolii minţii sale în momentul când i-a dat harul credinţei: "Când, fără să-mi dau seama, mi-ai luat capul în braţele tale şi mi-ai închis ochii ca să nu mai văd lucrurile deşarte, nesăbuinţa mea a dispărut. M-am trezit în tine şi te-am văzut, infinit dar diferit, o vedenie ce nu venea de la carne" (Conf 7,14). (“Intariti-va voi maini slabe, prindeti puteri voi genunchi ce tremurati!”-Isaia 35, 1-5).
În sfârşit, să fim conştienţi că o anumită răspundere pentru fenomenul ateismului o putem avea noi înşine, căci în formarea şi răspândirea ateismului, ne spune iarăşi Conciliul: "credincioşii pot avea un rol deloc neglijabil, în măsura în care prin neglijarea educării credinţei, (neglijarea orelor de religie, indiferenta parintilor asupra angajamentului pe care in mod solemn l-au promis in fata altarului de a se ingriji de buna educatie catolica a copiilor lor) sau prin prezentarea falsă a doctrinei sau chiar prin deficienţele vieţii lor religioase, morale şi sociale (neasumarea angajamentelor, fuga din fata comunitatii bisericesti, ascunderea si rusinea), se poate spune că toate acestea mai degrabă ingroapa si nu prezinta adevăratul chip al lui Dumnezeu şi al religiei" (GS19). (“Totusi cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat Ioan botezatorul.”Mt.11,11), (“ caci fericit este acela care nu va gasi in mine un prilej de poticnire”-Mt 11, 2-11).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu