duminica a 4/a din Advent an A

Ahaz a raspuns nu voi cere si nu voi ispiti pe Domnul!

Ascultati voi ....Nu va ajunge oare ...ca veniti sa obositi si pe Dumnezeul meu?

Domnul va va da un semn!

Cine va putea sa urce pe muntele Domnului? Cel care are mainile nepatate si inima curata, cel care nu ia in zadar numele Domnului! Cei care cauta fata lui Dumnezeu!

Nascut din semintia lui David.

Christos

Iosif-drept

Nu te teme!

Va mantui poporul de pacate

Emanuel-Dumnezeu este cu noi!

PORUNCA I

Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine.

Inima omului e o fabrică de idoli. Această tristă realitate ne-o aminteşte Papa Ioan Paul al II-lea:

"Omul se prosternă în faţa a o mie de idoli şi sfârşeşte prin a fi dezbinat în el însuşi, devine sclavul lucrurilor. Şi ne mai mirăm apoi că omenirea este un teatru trist de război, de violenţe, de tragedii fără sfârşit? «Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău..., să nu ai alţi dumnezei în afară de mine» (Ex. 20.2). Prima poruncă a Decalogului stă la temelia tuturor celorlalte şi este fundamentul vieţii umane. Nu e vorba, preaiubiţilor, de pretenţia unui tiran, nici de capriciul unui despot; e vorba mai degrabă de glasul îndurerat al Creatorului care, în ciuda infidelităţilor noastre, nu încetează să ne trateze ca pe nişte copii. A-l recunoaşte de stăpân e, prin urmare, prima noastră datorie; e însăşi condiţia mântuirii noastre" (Angelus, 14.03.1993).

el iubeşte şi preţuieşte libertatea poporului său şi a fiecăruia în parte. Nu vrea ca poporul său, abia eliberat din sclavia Egiptului, să cadă din nou în sclavia idolilor, a falselor divinităţi: "Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit la care să te închini dacă vrei să-ţi păstrezi libertatea pe care ţi-am dăruit-o". Dar lucru paradoxal şi de neînţeles! Omul nu iubeşte libertatea, dimpotrivă, iubeşte sclavia, lanţurile. Sunt puţini, o elită, cei care iubesc libertatea şi se străduiesc să trăiască liberi. Mulţimea preferă sclavia.

Libertatea are riscurile ei. Sclavia are avantajele ei: tragi la jug, dar eşti în siguranţă, ai un stăpân. Abia eliberat de sclavie evreii au şi fost cuprinşi de nostalgia vremurilor bune când erau sclavi în Egipt. Aveau acolo existenţa asigurată. Îşi aminteau de oalele cu carne, de ceapa şi usturoiul din Egipt, dar uitaseră de munca forţată şi de bicele care le loviseră spinarea.

Idolul sexualităţii. Filosofia, literatura dominantă, filmele, comportamentul general al lumii divinizează sexualitatea, văzând în descătuşarea fără limite a acestui instinct eliberarea totală a omului şi realizarea lui deplină. Totul e sacrificat pe altarul acestui idol: trupul, sufletul, sănătatea...

E sclavia despre care Sfântul Pavel le scria Romanilor: "După cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre sclave ale necurăţiei şi fărădelegii, astfel încât săvârşeaţi fărădelegea, tot astfel acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre sclave ale curăţiei ca să ajungeţi la sfinţenia voastră" (Rom 6,19).

Idolul puterii, al dorinţei de a domina asupra altora. Împăraţii şi regii antichităţii se divinizau pe ei înşişi. Împăratul Constantin şi urmaşii lui, multă vreme, deşi creştini, chiar dacă nu s-au divinizat, purtau titlul de Pontifex Maximus (Mare Preot). Toţi tiranii moderni de tip fascist sau stalinist, chiar dacă au fost atei, s-au divinizat, au considerat că au o misiune divină, mesianică în lume, au pretins cult idolatric, cult al personalităţii sau liturgie a neantului, cum se mai numeşte. Ne mai stăruie pe retină imaginea procesiunilor şi mitingurilor cu icoana idolului, iar în urechi osanalele înălţate celui mai iubit fiu al poporului.

Idolul banului, al aurului. Viţelul căruia i s-au închinat evreii şi în jurul căruia au dansat era de aur. La ora actuală acest idol: banul, aurul, capitalul dictează destinul popoarelor şi al indivizilor. Totul e sacrificat pentru ban. Nu mai contează ce eşti, contează numai cât ai. Mamona, idolul prin excelenţă pe care îl condamnă Cristos: "Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni... Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi Mamonei" (Mt 6,24). E idolatrie. Le spune Sfântul Pavel şi Efesenilor şi Colosenilor: cel lacomi de bani, de avere e închinător la idoli (Cf. Ef 5,5; Col 3,5).

Dacă întotdeauna omul s-a închinat la un idol sau altul, timpurile noastre cunosc o formă de idolatrie nemaiîntâlnită în trecut: o idolatrie globală, totală. Închinarea la toţi cei o mie de idoli, închişi ca într-un panteon al tuturor idolilor în cuvântul «lume». Spune iarăşi Papa Ioan Paul al II-lea: "Lumea, în special lumea complexă a produselor omului, devine, într-un fel, un dumnezeu pentru om. Secularismul divinizează, spre a spune aşa, lumea. Ca atare omul trăieşte ca şi cum Dumnezeu nu ar fi Creatorul lumii cu tot ce cuprinde ea, cu toate bogăţiile şi resursele sale" (1.03.1987).

Fabrica de idoli poate funcţiona foarte bine şi în interiorul Bisericii la cei la care nu ne-am aştepta. Aspectul cel mai şocant al idolatriei de la poalele Sinaiului e faptul că cel care a făcut viţelul de aur a fost tocmai un preot: Aaron, preotul Dumnezeului unic şi adevărat. Cum vom putea să ne salvăm de idolatrie?

Apoi, rugăciunea permanentă către unicul Dumnezeu viu şi adevărat este de a ne feri de idoli. "Binecuvântat să fii tu Dumnezeul meu, fiindcă m-ai eliberat de idoli, fiindcă ai făcut să te ador numai pe tine şi nu pe Isis sau pe Osiris, sau Dreptatea, sau Progresul, sau Adevărul, sau Divinitatea, sau Umanitatea, sau legile Naturii, sau Arta, sau Frumuseţea... sau Vidul lăsat de absenţa ta" (P. Claudel, Cinci ode mari).